Brutal Hearts
Andrea H. Hedeș
Image by rawpixel.com on Freepik
M-am săturat ca România să fie vorbită de rău de către români. M-am săturat ca românii să fie vorbiți de rău de către români. M-am săturat ca românii să accepte să fie vorbiți de rău. Brand de țară? L-am făcut singuri, nu doar prin comportamentul unora dincolo de granițele țării ci și prin vorbirea, desconsiderarea, bârfirea, defăimarea României de către români. Parcă e competiție: ia să vedem, cine găsește cele mai multe minusuri propriei țări?
Nu, nu e vorba de a închide ochii, nu e vorba de a ocoli adevăruri dureroase, e vorba de a respecta patria. Este ceva rău în țara asta? Poți face ceva: începe cu tine. „Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru țară.” Primul lucru pe care îl poți face este să nu o mai vorbești de rău. Să nu te mai porți astfel încât să poți fi vorbit de rău. Dacă tu ești arătat cu degetul, țara ta este arătată cu degetul. Dacă nu o mai poți suporta, țara, pleacă și taci.
A-ți vorbi de rău țara e ca și când ți-ai vorbi de rău mama. Iar dacă acest lucru ți se pare în regulă, atunci înseamnă că ai o problemă.
E nevoie să vină regele altei țări, e nevoie să vină un realizator de documentare din altă țară, ca să ne spună, să ne convingă, să ne facă să ne gândim că totuși, țara aceasta e frumoasă, e… mirabilă. Ne încântă, ne măgulește, ne flatează acest adevăr, această imagine a țării trecută prin ochii lor. Întotdeauna, frumusețea e în ochii privitorului. Dar aceștia, acești străini, sunt puțini. Pentru că un astfel de gest presupune o mărinimie sufletească pe care doar cei nobili, la figurat și, uneori la propriu, o au. Alții, ce interes ar avea? Să îți spună că ai o țară frumoasă, bogată, că tu contezi, că românii nu sunt așa și pe dincolo? Dimpotrivă, așa pare, dincolo de teorii oculte, că au tot interesul să te facă să crezi în continuare și să spui în continuare tot ce e mai rău despre tine. Dar asta nu înseamnă că și trebuie să o faci. Și totuși, o faci… De ce? Nu a mai rămas în români nici o fărâmă de demnitate, nici o fărâmă de patriotism?
Am văzut deunăzi, la o emisiune TV, un invitat, străin care muncea în România, și care le explica gazdelor cât de răi sunt românii. Le spunea cum s-au făcut studii, cercetări, dădea chiar exemplul unui alt român care a cercetat în străinătate, unde altundeva, caracterul și psihologia poporului român și a reieșit că… e jale. Care a fost însă atitudinea moderatorilor, gazde ale invitatului atât de special? Credeți că s-au simțit, nu jigniți, dar măcar puțin deranjați? Credeți că au reacționat și au „ținut partea” României și românilor? Nu, nici vorbă. De ce ar face așa ceva? Sigur, era vorba de țara lor, era vorba de poporul lor, era vorba de un om care mânca o pâine bună în țara care-l găzduia, care avea o tribună în emisiunea la care se afla în calitate de invitat, care a ales să se poarte fără un minim respect față de această țară în care trăiește, dar nu, moderatorii nu doar că nu au reacționat, dar ascultau cu deosebit interes rezultatul studiului științific.
Chiar dacă toate relele care se spun ar fi adevărate, datoria fiecărui român e să se comporte în așa fel încât cine are de a face cu el, străin sau român, să nu se mai poată spune nimic de rău. Datoria e să vorbească frumos despre țara sa și despre compatrioții lui. Să își apere, măcar cu vorbe, țara asta, măcar cu vorbe, că nu e atât de greu. Alții își apără țările și poporul cu propriul sânge.