Vremea chitarelor – Silvan Stâncel în dialog cu Andrea H. Hedeș

Foto: Silvan Stâncel Trio Silvan Stâncel – voce, chitară Dan Liviu Cernat – vioară Cristian Alexievici – clape

Stimate domnule Silvan Stâncel, faceți parte din „noul val” al folkiștilor, un nume recunoscut, premiat, care nu doar a confirmat, de-a lungul timpului, ci și-a adus contribuția la creșterea „breslei”, la pregătirea unei noi generații și chiar la formarea publicului. Și totuși, sunteți foarte tânăr. Ce înseamnă folkul pentru dumneavoastră?

Libertate. Libertate de expresie. O posibilitate de a-ți cunoaște și a-ți recunoaște o parte din identitate, din limite, o formă de asumare publică a unei părți din identitatea ta. O variantă excelentă de a exista și de a-ți filtra realitățile. Un tărâm de creștere personală. O zonă unde sensibilitățile umane se pot întâlni fără mască și unde iubirea poate fi sinceră, tăcută, reală. Un loc minunat de întâlnire cu trecutul, cu creatorii care azi mai trăiesc doar prin operele lor pe rafturile bibliotecilor. O modalitate perfectă de a-ți face noi prieteni, de a dezvolta relațiile umane sănătoase. O zonă de creativitate în care muncești intens, zilnic, ore și ore, ani, dacă îți dorești performanță, profesionalism, dacă dorești să transformi această poveste într-o meserie. Înseamnă desigur studiu muzical, teorie muzicală, înseamnă documentare pentru partea de text (dar nu numai), înseamnă parteneriate, colaborare, deschidere, negociere, management. O modalitate de a crește și îmbătrâni frumos. E o formă de a trăi…          

Când a avut loc întâlnirea dumneavoastră cu chitara? Cum s-a întâmplat? 

Undeva în jurul vârstei de 16, 17 ani. Eram într-o tabără la munte, într-o tabără de cercetași

(Boy Scout). Acolo am văzut pentru prima dată în mod direct o chitară în mâinile unui tânăr, de vârstă apropiată, care cânta în jurul focului de tabără. A fost ca un chibrit aprins brusc. Am simțit instinctiv că trebuie să pun mâna pe acest instrument, iar sonoritățile chitarei m-au sedus definitiv. La rugămintea mea, mi-a arătat primele acorduri, Re – Sol – La, iar cu vocea am învățat să cânt primul cântec, Andrii Popa. Pe atunci nu exista Internet, nu erau telefoane mobile, accesul la informație, la informație de specialitate, era cu mult mai redus. Am învățat acordurile de bază în acea tabără. Revenit acasă, am găsit pe pat o chitară Hora. O împrumutase sora mea, Izvora, de la colegii de școală. Cât timp eram în tabără ea se gândise, fără să vorbim, să înceapă să cânte la chitară. Chitara avea o mică problemă, una dintre chei era puţin defectă (pentru coarda 6) și nu se putea acorda decât cu patentul. Nu știam încă să acordez bine o chitară, dar chiar și așa mie îmi suna pe atunci bine și interesant. Am început să studiez 8-9 ore pe zi chitară, autodidact, învățând puțin câte puțin de la fiecare întâlnire cu cei care știau mai mult. Am „furat” meserie. Sora mea nu a mai cântat la chitară, eu am continuat, iar după câteva luni mama mi-a cumpărat prima mea chitară clasică, tot o Hora, pe care o am și acum. Am descoperit stiluri chitaristice cu care am rezonat deplin, în principal chitara clasică și chitara flamenco. Ulterior jazz. Pentru mine, folk-ul a fost inițial un repertoriu de cântece, cântate la chitară, în jurul focului de tabără, sub stele, la munte. Cu tot ce decurgea de aici. Încă de pe atunci am început să compun primele mele cântece.

Într-o lume a creatorilor, de muzică, în cazul de față, există nu puține orgolii. Dumneavoastră aveți legături de prietenie și colaborări care au trecut, cum se spune, testul timpului. Care este „rețeta” acestei frumoase conviețuiri, din care publicul și folkul românesc au doar de câștigat?

Respectul. Respectul față de celălalt și față de munca lui. Recunoașterea valorii celuilalt.

Recunoașterea muncii și a plusvalorii pe care o aduce colegul de scenă pentru public, pentru fiecare dintre noi. Dorința sinceră și dezinteresată de a sprijini, de a-l sprijini, pentru că astfel faci un lucru bun, mai bun. Atunci când sprijini pe cineva care are talent și potențial devii și tu parte din reușita lui, succesul lui este și succesul tău, puțin, un milimetru, în tăcere și pe nevăzute. Dacă poți, ajută! Pur și simplu. Fără să ceri niciodată nimic la schimb. Dacă e un parteneriat asumat, atunci se discută și se asumă lucruri în mod reciproc. Apoi, e important să respecți libertatea celuilalt, chiar dacă nu ești de acord cu anumite puncte, sau ai o altă viziune. Să ai răbdare, să te adaptezi la ritmul celuilalt, la ce poate, la ce este, la ce vrea. Sau… pur si simplu rezonezi la opera și personalitatea cuiva, iar comportamentul tău decurge de aici.        

Sigur că pentru orice virtuoz, instrumentul muzical este de primă importanță. Însă, am observat la dumneavoastră, o apropiere aparte, amintind de cea a unui lutier aflat în fața bucății de lemn care încă nu și-a dezvăluit misterul. Aveți și o chitară specială, ne puteți spune povestea ei?

M-am întrebat adesea dacă eu am ales chitara, sau dacă chitara m-a ales pe mine… Azi nu mai sunt sigur dacă este important răspunsul. Ani de-a rândul am iubit Chitara mai mult decât Muzica. Prima dată am descoperit Chitara… apoi Muzica. S-a creat în primă etapă o legătură aproape organică între mine, copilul de atunci, și instrumentul în sine. Nu conștientizam și nu sesizam la acea vârstă diferențele. Nu aveam nici educația muzicală necesară ca să înțeleg anumite lucruri. Așa că toată relația mea muzicală a fost, în primă etapă, exclusiv cu instrumentul concret. Nu puteam vedea chitara dincolo de chitară. Nu puteam cânta cu ochii închiși… Treptat, după ani de studiu, am început să mă detașez de concretețea instrumentului, să o asimilez de la material spre imaterial, a trecut cumva din exteriorul meu în… interiorul meu. Am simțit că aveam nevoie de teorie muzicală pentru a înțelege cum funcționează lucrurile mai complexe, pentru a avansa mental, pentru a merge mai departe. Am început să citesc literatură de specialitate. Am descoperit apoi o nouă „ușă” (pe care am deschis-o cu ajutorul chitarei) spre un alt univers, cel al creativității personale. Am început să compun și să prezint public compozițiile mele. A fost și este minunată această experiență! Cel mai mare producător român de instrumente muzicale, HORA Reghin, mi-a construit în anul 2015 o chitară unicat, marca HORA, model Silvan Stâncel. Această idee, a unei chitare unicat, s-a născut în urma participării la târgul de instrumente muzicale de la Musikmesse Frankfurt din Germania, unde la propunerea producătorului român am reprezentat HORA Reghin pe partea de chitară, susținând în fiecare zi recital de chitară la standul acestuia. Domnul ing. Nicolae Bâzgan, directorul fabricii de instrumente muzicale, mi-a propus ulterior construirea acestei chitare unicat și astfel s-a materializat instrumentul. A devenit chitara mea principală pentru concerte și înregistrări. Mulțumesc încă o dată, pe această cale, domnului Nicoale Bâzgan și întregii echipe HORA, cu care am o relație sinceră, frumoasă, specială!   

Ne puteți dezvălui ceva din atelierul dumneavoastră de creație? Cum vine Muza? Când vine Muza? Ce a fost mai întâi, textul sau linia melodică?

Le luăm pe rând… La început au fost sonoritatea, timbrul, sunetul natural al chitarei, fără Cuvânt… Inițial a fost o „baie” de sunete în care orice mișcare a mea determina tehnic mici direcții (idei melodice) pe care le făceam inconștient, neprogramat, instinctual, pentru supraviețuire. După o perioadă de adaptare la acest mediu sonor, a intrat în scenă și Cuvântul, cuvintele. Am început să simt greutatea și impactul cuvintelor, am încercat să înțeleg relația dintre linie melodică și text. Am încercat să scriu text plecând de la o armonie sau o linie melodică preexistentă, dar în această situație am simțit textul ca fiind subjugat de către melodie. Exista prea multă constrângere în raport cu textul. Nu mi-a plăcut relația. Mai apoi, am procedat invers, am scris sau am descoperit Textul, iar apoi i-am găsit linia melodică și armonia, respectiv ritmul. A trebuit mereu să caut, să-mi cultiv și să-mi calibrez vocea (și ea un instrument muzical) la text, linie melodică, armonie, ritm. Am căutat un punct de echilibru, un „compromis” între toate aceste elemente – voce, linie melodică, armonie, ritm, text, chitară, tehnică chitaristică – pentru a face astfel să „trăiască” ansamblul. Întâlnirea cu poezia lui Matei Vișniec a declanșat un „ceva” despre care habar nu aveam că există în mine. În plan muzical, prin poetul Matei Vișniec, am conștientizat și am simțit, mai mult decât în orice altă situație, Puterea Mesajului, deși până la el mai compusesem cântece pe alţi poeți români clasici. Mesajul a devenit în sine un element constituent aparte, de sine stătător, o forță care, dincolo de toate celelalte elemente menționate, trebuia administrată în plan muzical în mod special și specific. Am simțit Textul și Mesajul ca fiind două entități clar separate, care trebuiau abordate, prin urmare, în mod diferit, dar coordonat.  

Mesaj, Text, Linie melodică, Armonie, Ritm, Voce, Stare, Interpretare, Gânduri, Tehnică de chitară, Starea de singurătate creatoare, Liniște.   

Iar Muza… A fost cumva mereu în mine. Sub diverse forme. S-a declanșat sau mi-a „vorbit” fie prin oameni, stări, situații, fie prin gânduri sau poezii. 

Dar câte ceva din ceea ce înseamnă un nou album? De la idee până la public e un drum lung, îl puteți rezuma pentru a prezenta publicului larg munca din spatele unei astfel de reușite?

Inspirație. O idee. O viziune. Un plan. Multă muncă. Resurse semnificative de diverse facturi. Zile, săptămâni, luni sau ani de compoziție, studiu, analiză, lucru pe text, gândire, documentare pe partea de texte (poezii), conceptualizare, noroc, grație divină, îndrăzneală, puțină „nebunie”, colaboratori profesioniști și serioși. Resurse financiare suficiente pentru susținerea producției, plata colaboratorilor etc. În situația mea am, până la momentul prezent, cântece compuse pentru cel puțin 7 albume de muzică. Dintre acestea două sunt deja publicate ca albume, restul sunt compuse și prezentate public în concerte. 

Dintre piesele compuse de dumneavoastră, care este cea care vă place cel mai mult? Care este preferata publicului?

Mmmm. Grea întrebare… Fără doar și poate piesa Ochii tăi prinde la public încă de la prima audiție și îți rămâne în minte. Te face să o cânţi apoi singur în baie, după ce pleci de la concert… Însă au fost „raportate” multe cazuri în care „pacienții” s-au trezit dimineața cu diverse cântece în cap, ca de exemplu: Vom avea o zi perfectă, Casele, Singur cuc, Trei iezi,

Fata din Tren, Fumul de țigară, Jonny, Messenger, Două lumi și multe altele. În ceea ce mă privește, toate îmi plac cel mai mult… depinde de stare, context, momentul zilei, companie.   

Ați organizat tabere de chitară, ați reprezentat România la Festivaluri de profil, promovați chitara, folkul, la evenimente, ieșiți în întâmpinarea publicului, nu așteptați ca acesta să ajungă, cumva, la muzică. La fel procedați și la Biblioteca Județeană unde sunteți, de câțiva ani, Manager. Aveți o atitudine, cum se spune acum, proactivă. Nu vați închis în studio, nu v-ați închis în bibliotecă. De ce?

Răspunsul A: M-aș plictisi teribil dacă nu aș face toate astea… Așa simt să fac. Îmi place. Nu e un calcul logic, rațional, de rentabilitate financiară.  Așa sunt eu construit, independent de voința mea. Așa îmi este ADN-ul. 

Răspunsul B: Pentru că iubesc. Iubesc oamenii, viața, trebuie și vreau să las ceva în urma mea, chiar dacă… Vreau să contribui cumva la binele comun, așa cum pot și știu. Nu vreau să fiu doar un simplu consumator, o „victimă” a faptului de a mă fi născut, fără să fi avut nimic de spus. Vreau să cunosc, vreau să știu, vreau să descopăr, vreau să învăț de la oameni și din situații. Vreau să pot da cele mai bune sfaturi și idei acolo unde este necesar și îmi sunt cerute. Vreau să pot ajuta și să construiesc. Ar mai fi multe alte motive. 

Și în plus, înainte de a pleca… vreau să mă uit înapoi și să pot zâmbi.   

Cum vedeți viitorul creatorilor, fie ei de muzică sau de poezie, va mai exista un public pentru munca lor? 

Va exista un viitor al creatorilor! Va exista un public pentru munca lor! The Show Must Go On! Le roi est mort, vive le roi! Provocarea creatorilor va fi însă să găsească soluția și compromisul pentru a monetiza (sau „troc”) optim munca lor, astfel încât să fie posibilă viețuirea lor făcând asta, sau cel puțin supraviețuirea. Nu va fi ușor. Importantă va fi însă și poziția, respectiv implicarea Statului (național, continental sau global) în raport cu statutul, producția, munca și sprijinul creatorilor. Poetul va bea pe banii lui sau a altora? That is the question. Azi pare încă o situație hibridă. Poetul bea și și. Sau măcar unii. Muzicienii adevărați, notorii și puternici mai câștigă încă pe piața liberă, prin instituția biletului. Adică este încă posibil și oportun. Vezi un Nicu Alifantis care face sold out la sute de bilete încă cu săptămâni înainte de concert, dar și alți artiști români. Și străini desigur. Oamenii ascultă muzică, citesc poezie. Publicul cere muzică, cumpără muzică, în mod direct, prin bilet la concert, spectacol, dar și muzică fixată pe diverse suporturi, sau prin intermediul platformelor on-line. Public consumator de poezie există și va exista în continuare. Dacă intrăm în biblioteci și librării vedem exact realitățile, dacă oamenii cumpără sau nu poezie, cât, ce. Nu spun că în masă, dar un public fidel există și va exista mereu, pentru că poezia e parte integrantă din fibra umană, nu o poți elimina. Altfel nu mai ești om. Cred că Muzica și creatorul muzical au astăzi, în principal, 3 tipuri macro de cumpărători, fiecare cu nevoi specifice și rațiuni diferite în procesul de achiziție: Statul Român (prin intermediul diverselor instituții, care este obligat să-și afirme identitatea și nu poate evita astfel cheltuielile legate de protejarea și promovarea propriei identități, iar aici intră pe rol poetul și muzicianul, alături de toate celelalte categorii de creatori, alte rațiuni…), Entități private (cu ocazia diverselor evenimente pe care le organizează în interes propriu), Cetățeanul român (adică plătitorul de bilet, cumpărătorul de album sau de acces la platforme on-line, care este pur și simplu iubitor de ceva, așa rezonează el cu un cântec, cu o poezie, se regăsește el acolo și e dispus să plătească pentru asta, mai ales dacă i se mărită fata sau are un botez). 

A existat, de-a lungul timpului, o perioadă ideală pentru muzica de chitară?

Dacă e să mă refer strict la mine, atunci da. 

Da, în copilărie, adolescență, studenție, atunci când exista timpul necesar pentru studiu la chitară, educație, autoeducație, formare și pregătire pentru viitoarea piață a muncii. În acea perioadă s-au pus bazele necesare pentru ca acum să pot funcționa, să pot produce, atât cât îmi este posibil, și pe această traiectorie. De altfel muzica de chitară, chitara, m-au însoțit neîntrerupt în toate etapele vieții mele de până acum. Au fost mereu un fir roșu.   

În ceea ce privește publicul larg, există cu siguranță multe studii și cărți de specialitate despre muzica de chitară, despre chitară, din care aflăm traiectoria istorică excepțională a acestora.  Astăzi chitara este aproape omniprezentă în majoritatea genurile muzicale care se produc, se ascultă, se comercializează și este cu siguranță unul dintre cele mai răspândite instrumente muzicale de pe planetă. E suficient să pui mâna pe ea o vreme și vei înțelege de ce…  

Stimate domnule Silvan Stâncel, vă mulțumesc foarte mult, în numele cititorilor Gazetei NEUMA, pentru generozitatea cu care ați răspuns întrebărilor noastre.

Vă mulțumesc și eu frumos pentru întrebări, pentru atenția acordată, iar cititorilor Gazetei NEUMA le doresc multă sănătate, fericire și îndeplinirea proiectelor!  

2 Comments

  1. Nice blog here Also your site loads up fast What host are you using Can I get your affiliate link to your host I wish my web site loaded up as quickly as yours lol

  2. I loved as much as you will receive carried out right here The sketch is tasteful your authored subject matter stylish nonetheless you command get got an edginess over that you wish be delivering the following unwell unquestionably come further formerly again as exactly the same nearly very often inside case you shield this hike

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *