Despre Grace
Elina Adam
Despre Grace, de Anthony Doerr, Editura Humanitas Fiction, 2021
Anthony Doerr este un scriitor fascinat de interioritate, în ale cărei anse îl conduce, abil, pe cititor, mizând pe elemente exterioare, pe care le descrie cu măiestrie. Chiar și când analizează aspecte în relație cu sunetul, lumina sau apa, Doerr reușește să sondeze adâncimile minții și sufletului omenesc, uzând de imagini complexe, caleidoscopice, dar reflectate în mii de fațete, aliniate cu precizie infinitezimală.
În Despre Grace, Doerr ne pune față în față cu David Winkler, un hidrolog din Alaska, și pasiunea acestuia pentru cristalele de gheață, de care este atras iremediabil, precum odinioară, Wilson Bentley. Winkler nu este, însă, un personaj obișnuit: are vise premonitorii și suferă de somnambulism. Un asemenea vis, care prevestea moartea fiicei sale, Grace, îl face să-și abandoneze familia și să aleagă o viață nouă pe o insulă exotică, unde trăiește în îndoială și frică. Dorința insațiabilă de a afla dacă Grace mai trăiește îl determină să se întoarcă.
Înzestrat cu un bisturiu de mare precizie, Doerr despică țesătura sufletului uman, eliminând zonele opace, pentru a scoate la lumină acele insule evanescente, irizări inepuizabile ale oceanului primordial al iubirii, care dau sens vieții și îi sporesc frumusețea.