Eleganță în alb și negru
Andrea H. Hedeș
Odată cu libertatea postrevoluționară a venit și libertatea de alegere care s-a manifestat în toate domeniile, în fel și chip. De la îmbrăcăminte la muzică, de la meniu la arhitectură. Timp de mulți ani, (câteva zeci), construcțiile noi au avut toate formele posibile și o gamă variată de culori, de la roșu ferrari la un roz-oranj care se urâțea odată cu trecerea vremii, ornate, ca niște torturi chicioase cu acoperișuri de țiglă de tablă cât mai colorată, cu acoperișuri care nu țin cont de specificul geografic și, cu atât mai puțin, regional, național, de ex. acoperișuri „cu capul în jos” ș.a. De curând, o plimbare prin Bucovina mi-a revelat o mutație care s-a produs pe nesimțite, în tăcere, despre care nu am auzit la știri sau la emisiunile de profil, deși ar fi meritat cu prisosință. O mutație fericită. Una după alta, localitate după localitate, mai mică sau mai mare, etala case de o eleganță extraordinară. Case cu pereți albi și acoperiș negru, într-un stil neoromânesc reinterpretat sau, mai bine zis, adus la zi, adaptat la contemporaneitate, fără ca acest lucru să fie un minus. Gardul, pridvorul, ușile, ferestrele erau în același negru sobru. O combinație desăvârșită acest stil arhitectural, jocul de alb și negru, economia de ornamente, accente și orice altceva ar putea dăuna echilibrului construcției. O încântare pentru ochi, minte și suflet. Chiar și construcțiile vechi, mai modeste, renovate în acest stil parcă se îmbrăcaseră de sărbătoare. În prezența acestor case de o frumusețe și o autenticitate ireproșabile am descoperit România profundă și o rază de speranță: dincolo de zgomotul din media, dincolo de mizeriile cu care suntem asaltați, oamenii au adunat, au cernut și au păstrat ceea ce contează. Au redescoperit propria autenticitate și încrederea în ceea ce înseamnă să fi român și exprimă, etalează acum, cu mândrie, acest sentiment, această „mentalitate”, cum altfel, decât în cel mai intim spațiu, casa.