Cod de bare

Codul de bare

Gabriel Burlacu

În Galactimora, primul născut, o fetiță, chiar în prima zi a anului a primit în loc de prenume, nume, un Cod Numeric Personal (CNP) un „Cod de bare”. Adică ființa umană a devenit pur și simplu un produs oarecare, clasificat, nediferențiat.

„Codul de bare”  spune absolut totul despre individ: secunda, minutul ora, ziua, luna, anul nașterii, sexul, localitatea, județul, țara, continentul, rasa, religia (în curând va fi o singură religie în Galactimora), limba maternă (care va, fi la fel, una singură) ș. a.

Trecut nu mai este. Nu mai este nevoie.

Au rămas doar prezentul și viitorul.

Pe măsură ce prezentul se epuizează devine trecut și se șterge automat.

Viitorul devine prezent ș.a.m.d.

Au dispărut până și visele, atât de aberantă a devenit existența indivizilor.

Cu hrana s-a rezolvat foarte bine: o pastilă de dimensiuni nano, una singură pe zi asigură tot, mic dejun, prânz, cină, băutură, mâncare – aperitiv, felul unu, felul doi și desert.

Dar cei care scornesc toate aceste aberații, nu au părinți, nu au bunici, nu au copii, frați, surori, rude?

Ei înșiși împreună cu întreg neamul lor nu sunt supuși acelorași reguli demente?

Ei sunt nemuritori? Nu sunt și ei afectați laolaltă cu toată lumea? Acesta este un lucru de neînțeles.

Și toți acești răi, dezaxați: Fratele mai Mare, Binefăcătorul, dimpreună cu aceia care au pus la punct Statul Totalitar de persecuție și control a lumii (păzitorii), sunt ființe vii, bipede care într-un viitor finit vor muri. La fel și acoliții lor din instituțiile de forță.

Și atunci vine întrebarea firească: cine, ce resurse umane îi vor înlocui?

Și în această lume ternă, plată, monotonă, plină de restricții pentru semeni, ei, conducătorii absoluți, cum își duc viața, cum își cresc copiii, ce bucurii au, ce plăceri?

Cum poate exista această lume perfectă, artificială, de una singură fără nici o legătură cu celelalte lumi ale Pământului, lumea vegetației, a păsărilor, a peștilor, a animalelor? Lumi ce sunt considerate de-a dreptul hidoase și iraționale de către Statul Totalitar. Aceste lumi au fost lăsate de Dumnezeu la Facerea Lumii tocmai pentru ca viața să existe pe Planeta Albastră.

Sunt restricții de tot felul pentru inși, bărbați și femei. Este mai ușor de restricționat categoria  oamenilor maturi.

Dar ce facem cu bătrânii? Cu bolnavii? Și mai ales copiilor cum li se poate interzice copilăria?

Cum să interzici jocurile copilăriei, îngrijirea bolnavilor și a suferinzilor, ajutorarea bătrânilor, relațiile sexuale firești? Cum? Și cu ce rezultat?

De-a lungul istoriei umanității, nici cele mai puternice imperii nu au trăit veșnic, la un moment dat s-au prăbușit, s-au destrămat, vorbim despre ele doar la trecut.

Și atunci, care este ideea unor societăți totalitare, care sunt satisfacțiile pentru mințile bolnave, fără leac de vindecare, ce le-au plăsmuit?

Lumea este un organism viu. Mai devreme ori mai târziu viața reintră în matcă.

Fără bucuriile mici ale vieții, fără frumusețea clipelor trăite zi de zi, fără armonie și înțelegere, la ce folos toate opreliștile și îngrădirile?

Fără arte, muzică, literatură, ce este omenirea?

Nimic!

Epilog

Distopii au fost de-alungul timpului și vor mai fi și altele încă mai triste, mai feroce.

Fiecare epocă își inventează metoda proprie de stăpânire și control a oamenilor.

Progresând, societatea omenească dezvoltă și o aplecare puternică spre totalitarism, spre lobotomizarea membrilor ei, spre supraveghere.

Image by Freepik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *