Viața în Kato Zagro, insula Creta. Cu punct și de la capăt…

Mihai Barbu

La Kato Zagro am așteptat zadarnic să acosteze-n port pirații, veniți de peste mări și țări, cu fildeși, mirodenii și tămâie. În port, cârciumarii își frecau, dis de dimineață, mâinile (atunci când nu izbeau, cu putere, caracatițele de zidurile albe care înconjurau Cetatea) în așteptarea vreunei afaceri. Grătarele încinse de cărbunii din Valle Nera așteptau carnea fragezită a victimelor cu mii de brațe, dar fără de putere. Căscam gura și-am devenit suspectul de serviciu din Kato Zagro. Un pirat m-a sfătuit să-mi văd de treabă, să-mi altoiesc măslinii și să-mi cultiv pământul. „De ce, domnu’ pirat, de ce?”         „Pentru că la sorocul potrivit, noi, pe lacul (încărcat cu flori de nufăr), îți vom lăsa o barcă”. („Și cu alde Caron cum rămâne?” „Ca-n tren, stăpâne, cum e prevăzut așa și va rămâne!”) „Cu barca noastră o să ajungi, fără peripeții inutile, în Insulele Preafericiților…” „Și acolo-i chiar așa precum zice Homer? („Adică?” „Acolo omul trăiește mai ferice, că nu-i ploaie/ Și nici ninsoare, nu-i nici iarnă lungă/ Ci pururea o suflare lină adie/ Din Ocean și pe oameni îi mângâie….” ) „Pe dracu’, Mihalis, pe dracu’… E precum în Kato Zagro. Și, hai, treacă de la mine, o să-nchid ochii, cât să iei și tu vreo câteva tone de mirodenii & tămâie. Că nici pe-acolo nu se știe…”. „Numai atât?” „Ei, bine, dacă ai noroc cu caru’ (și nu ți s-a defectat măgaru’)/ Și-ai strâns an de an, ban pe ban, și,/ precum văd, n-ai nici chelie/ îți poți comanda/ chiar acolo sus, în cer, o/ româncă vie/ îmbrăcată-n ie” „Chiar așa? Nu-i, oare, vreo altă cacialma?” „Am vorbit, déjà, cu Elon Musk și chiar el  ți-o va teleporta. Hai, pa!”