La strada. Unul din vectorii destinului (3)

Leo Butnaru

Între străzile Sfatul Țării și Lazo e unul din blocurile de curs ale Academiei de Arte.  Eu îl țin minte de pe când aici se afla filiala celebrului pe timpuri hotel „Moldova”, mai ales imprimându-mi-se adânc în memorie câteva seri petrecute împreună cu tinerii absolvenți ai unei celebre școli teatrale din Moscova, care aveau să se includă în viața scenică de la noi. Provizoriu, ei fuseseră cazați aici/acolo: Ion Puiu (la o ședință a cenaclului „Eminescu” de la Universitate a urcat pe un pupitru, recitând, sonor-incitat, poeme patriotice, ceea ce s-a lăsat cu nemulțumiri ale șefimii de la catedră, dar mai ales de la „Planetariu” [KGB], Anatol Răzmeriță care, acompaniindu-se la chitară, depăna poeme de Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Diana Barcaru, Iurie Negoiță, Ninela Caranfil, Mihai Iorga (retras, delicat, parcă deloc asemănător fulminantului său frate Liubomir Iorga…). Iar azi, vecinul ex-filialei hotelului „Moldova” e hotelul „Dacia”, fost al… comsomolului.

Cu toate ale ei și ale noastre, ale bătrânului Chișinău și nu numai, strada 31 august 1989 își continuă existența tumultoasă, cu atâtea evenimente desfășurate în Casa Scriitorilor, în cele câteva muzee de importanță națională, cu două biblioteci naționale, una fiind filiala celei pentru copii. Pe această stradă poposesc delegații din țările lumii (la Ministerul de externe, reprezentanța UNESCO, Palatul Republicii etc., etc.). Spectacole, saloane bibliografice, conferințe, expoziții (unele din acestea, cardinale, pot spun, în destinul meu), așa-zisele mese rotunde (cam… colțuroase!) – la Biblioteca Națională, organizată de regretatul coleg Alexe Rău și la Muzeul de Literatură „Kogălniceanu”, lansări de cărți… Cărți concepute, elaborate la fosta editură EUS de la Casa Scriitorilor. Acolo, împreună cu prietenii Ioan Mânăscurtă și Tudor Marin, la începutul anilor ʼ90, am pus la bună cale seria „Poezii de duminică”, în care, cu titlu de urgență (pentru liceeni, profesori etc.), am lansat antologii compacte din creația celor mai mari poeți români. (Am folosit sintagma bună cale sugerată, implicit, de faptul că școala noastră din Negureni avusese un director cu numele: Bunăcale). 

Pe de o parte și alta a străzii se află și trei monumente importante. S-o începem cu cel al lupoaicei romane ce-i alăptează pe Romul și Remus, sub care e plasată, temeinic, spusa eminesciană „De la Râm ne tragem”. (Urmașii comuniștilor ticăloși la un moment dat ca și cum confiscase monumentul, sub pretextul că-l renovează, tăinuindu-l în locuri ferite… Cu alte cuvinte, și pentru acest simbol s-a dus o lup(t)ă deloc ușoară, pentru a împinge cât de cât îndărăt cozile de topor, mancurții!) Iar Eminescu se află în fața Casei Scriitorilor. Imediat pe stânga, în diagonală, la intersecția străzilor 31 august și Petru Movilă, e amplasat bustul generalului Józef Piłsudski, marele politician polonez fiind unul din prietenii fideli ai românilor. Acum mai mulți ani, în călătoria mea prin Polonia, la Varșovia,  pe mijloacele de transport în comun, autobuze, troleibuze, văzusem plasate panouri cu chipurile marilor personalități ale acestei țări, care avuseseră cuvinte de înaltă considerație pentru neamul nostru. Astfel, pe panoul cu Papa Ioan al II-lea era reprodusă spusa înaltului pontif: „Rumunia est Ogorodem Matki Boskiej” – „România este grădina Maicii Domnului”, iar pe cel al mareșalului Jozef Pilsudski: „Alianța polono-română trebuie să dureze”.

În fine, tinzând spre înțelepciune și atenți la Ecleziast, e cazul să ne amintim de pilduirile memorabile ale antichității, nu? (De altfel, în latinește, monumentul însemna ceea ce amintește de ceva…) Așadar, să recurgem, instructiv, la unele exemplificări, chiar și de cele nu prea… optimiste. Să zicem: Memento mori. În Roma Antică această frază era rostită în timpul defilării conducătorilor de oști, care se întorceau victorioși din războinice campanii. În triumfalul car de luptă, la spatele gloriosului stătea un biet sclav, care avea menirea să rostească din când în când fraza: Memento mori = Amintește-ți de moarte. Adică, domnul meu și al țării, în pofida uriașii tale glorii prezente, tu ești totuși un muritor… Acest ecou parcă s-ar auzi și pe strada 31 august, unde, la intersecția ei cu strada Petru Movilă, se află… morga spitalului de urgență. Memento mori… E ceva care, ca orice altceva, chiar poate inspira – proză, poezie, iată – pasaje de publicistică/eseistic. Iertare, dar reproduc și eu aici unele versuri din poemele mele: „mâinile noastre cunosc ce e moartea – ele/ zilnic intrând după câte ceva în/ morga de apartament a frigiderului/ (de aici aluziva-mi referință la/ elipsoidala cifră 0/ de forma unui inel deformat pe un deget strâns între/ țâțânile ușii/ de frigider…); mâinile noastre trecând peste/ cadavrul vreunui miel vreunei păsări/ peste slana vreunui leș de porc/ peste testiculele însângerate ale roșiilor/ peste rinichii sau doar forma de rinichi a castraveților/ peste sânii de adolescentă curviștină ai cepelor/ (varza unde o trecem – la sâni/ la fese ori la FeSeNe?); mâinile noastre/ trebăluind prin morga frigiderului/ ca printr-un incubator ticsit cu/ cadavrele bobocilor nenăscuți/ în felurimi de găoace/ poate că și în cele de pinguin ce se prăsește la/ polul nord sau de struț…/ (dar să lăsăm Australia/ în plata ex-Zeului Coloniilor…)./ Ce mai ținem în morga domestică a frigiderului? – Icre/ negre în care stau deja pururi nenăscuții pești/ argintii; câte o presărare de sandviș de somon/ de Amur (ce amor sinistru!) sufocați în/ embrionii congelați ai icrelor roșii (adică tot pești argintii)./ …He! ce umblăm noi cu/ falsul raport dintre inimă și neființă/ când mâinile noastre trebăluiesc zilnic prin/ morga frigiderului? // Mâinile și gurile noastre/ mai în relații (strânse) cu moartea/ cu leșurile ei felurite/ cu… cu… 0 (zero) de inel elipsoidal/ pe degetul deformat între țâțânile ușii de morgă/ domestică. !O! – ce/ mirare stupidă de/ atâtea erori vizibile…

Dar și acest poem în trei părți, ce adie exact din locurile, priveliștile la care ne referim aici:

1. Peisaj în Chișinău – În această parte semi-rustică a Chișinăului/ vezi sute de boschete de liliac înflorit/ dar, iată, de neuitat e liliacul revărsat/ la colț de morgă orășenească/ din colțul străzilor Petru Movilă – 31 august/ vizavi-pieziș de colțul alb/ al casei scriitorilor…

2. Internaționala – Pe zidul alb-gălbui al morgii orășenești/ un graffitti zugrăvit curcubeic: „Sculați voi/ oropsiți ai sorții!”

3. Înșelătoarea părere – Este înșelătoare părerea că/ în morga zăvorâtă/ nu se întâmplă nimic…

Da, memento mori…

Astfel, destinul, providența a făcut ca la foarte multe din evenimentele străzii 31 august să fiu participant, actant și eu. Cu cuvântul scris sau rostit. Inclusiv cu acest text, poate că nostalgic în ecourile pe care le-a captat, le-a răspândit ca o melodie din La strada...