Cum (ne) hrănim copiii

Gabriel Burlacu

În urmă cu ceva timp primesc un telefon de la o veche și bună prietenă care mă ruga să o ajut într-o problemă gravă de sănătate.

M-a rugat să-i recomand un medic pediatru bun pentru copilul de 3 ani al unei cunoștințe.

Ca să știu ce să îi recomand o întreb ce problemă are băiețelul.

Nu mănâncă nimic și dacă îmbucă ceva sunt câteva boabe de orez cu lapte vine răspunsul.

Mă înșurubez imediat și dau telefon pediatrei copilului meu, foarte bună doctoriță, plină de solicitudine. Aceasta, foarte politicos îmi răspunde că din păcate nu poate să-l consulte pe micuț.

M-a uimit răspunsul știind cât de mult iubește copiii și mi s-a aprins un mic, foarte mic beculeț.

O sun pe prietena mea ca să îi dezvălui insuccesul și încet-încet intrăm în subiect.

Se documentase între timp pe internet și descoperise, poate, cauza care a dus la refuzul copilului de a se hrăni.

Se conturează ideea de a consulta un psiholog.

De ce? Ce sfaturi va primi? Mă îndoiesc ca psihologul să le spună altceva decât lucruri firești, naturale pe care orice părinte cu oarecare educație ar trebui să le cunoască.

În primul rând orele de masă ale copilului, mic dejun, prânz, cină trebuie respectate cu strictețe. Între mesele principale pot fi intercalate două așa-zise gustări.

Apoi trebuie să ne străduim ca noi părinții să luăm masa împreună cu copilul, dacă nu ambii părinți măcar unul dintre ei să facă acest lucru.

Se poate foarte ușor invoca argumentul că având serviciu, este practic imposibil a prânzi în același timp toată familia.

Bun, așa este însă măcar cinele ca să nu spun de mesele din zilele de sâmbătă și duminică este foarte bine ca să fie luate împreună cu toți membrii familiei.

Prin gesturi adecvate și prin îndemnuri potrivite copilul trebuie să realizeze importanța și calitatea actului de a se hrăni.

Mâncarea trebuie servită la masă, cu față de masă curată, cu șervețel și tacâmuri frumos așezate. În nici un caz nu se mănâncă în fața televizorului, cu telefonul în mână butonând încontinuu jocuri sau citind cărți și reviste.

Copilul trebuie să înțeleagă, să simtă emoțional că momentul când se servește masa este un moment foarte important al zilei, plăcut prilej de unitate și armonie în familie.

Indiferent că este vorba de mic dejun, prânz sau cină mâncarea este musai să

nu fie uniformă, nediferențiată, fadă, trebuie să fie variată pentru ca să nu se ajungă în situația să se obișnuiască cu un singur fel de mâncare, de exemplu cartofi prăjiți cu ou ochi sau brânză cu roșie, castravete și ardei gras.

Supele de găină, supele cremă de legume, ciorbele sau borșurile de legume, de carne sau de pește nu trebuie să lipsească de la nicio masă de prânz.

Mâncarea caldă gen supă sau ciorbă este foarte hrănitoare și plină de vitamine pe care copilul le poate avea în mod natural nemaifiind nevoie în multe cazuri de suplimente alimentare.

O altă problemă pe care foarte curios o întâlnim des când vorbim de hrănirea copiilor din mediul rural este refuzul acestora de a mânca din produsele pe care le oferă gospodăria părinților sau a bunicilor. Nu mai mănâncă deloc, să nu le vadă, legume crescute natural, fructe, ouă , lapte ș.a. din „bătătura” casei.

Preferă sticksuri, crănțănele, sucuri carbogazoase de tipul „succesele chimiei“ etc.

Dar și copiii din orașe sunt hrăniți tot la fel de nesănătos cu mâncare tip „junk food”  bogată în calorii, zahăr și grăsimi.

Burgeri, hot dogs, cartofi prăjiți, chipsuri, bomboane, jeleuri, prăjituri, sucuri dulci nenaturale, se oferă copiilor fără nicio restricție. La gust toate acestea sunt plăcute iar copiii devin captivi siguri acestui tip lejer de alimentație agreat de către mulți părinți.

Pentru a mări termenele de valabilitate ale produselor alimentare, pentru a le da o culoare atractivă și un gust bun se folosesc aditivi alimentari, celebrele „E- uri“ care în cele mai multe cazuri sunt nocive pentru sănătate.

Ne mirăm că acești copii se îngrașă peste măsură, devin obezi, capătă fel de fel de afecțiuni, greu de identificat și mult mai greu de tratat.

Și toate acestea numai din cauza unui regim alimentar dezechilibrat, a unui program haotic al meselor, al ignorării stării emoționale care trebuie să însoțească mesele zilnice.

„Liniștea“ câștigată de către părinți, lăsând copiii să stea chiar și la masă cu ochii în televizor sau telefon, comoditatea cu care se înconjoară  neacordând atenția maximă momentelor foarte importante ale meselor zilnice preferând mâncarea de tip „fast food” în locul celei pregătite în casă conduc la o dezvoltare nearmonioasă a copilului, la probleme de sănătate care apar fără doar și poate mai devreme sau mai târziu.

Nu trebuie să uităm cât de valoros este adagiul latin:

„mens sana, in corpore sano“.