Ai carte, ai parte!
Andrea H. Hedeș
Știai că Brâncuși, unul din cei mai mari sculptori ai lumii, provenea dintr-o familie modestă iar șansele sale de a realiza o carieră și de a deveni cunoscut în întreaga lume erau foarte mici? Perioada în care a trăit Constantin Brâncuși nu era una în care, datorită rețelelor sociale, oricine să se poată face auzit în întreaga lume și să devină cunoscut. Era o perioadă când numai munca, tenacitatea și școala, învățătura puteau asigura accesul la o viață mai bună. Tatăl lui Constantin Brâncuși era cioplitor în lemn. Șansele ca Brâncuși să ajungă tot cioplitor în lemn și nu sculptorul cu atelier la Paris, ale cărui lucrări se vând astăzi pe zeci de milioane de euro erau foarte mari. Șansa de a dezvolta ceea ce avea ca talent nativ a venit prin intermediul unui industriaș care, descoperind talentul băiatului, i-a plătit profesori particulari (i-a dat meditații, am spune noi astăzi) pentru a termina școala, (făcuse doar patru clase), l-a înscris la Școala de Arte și Meserii, la clasa de sculptură. De aici începe, timid, drumul lui Constantin Brâncuși, un drum presărat cu multe greutăți, lipsuri și încercări, la început. Dacă însă nu exista, la momentul potrivit, un „patron”, un Mecena, am mai fi vorbit astăzi despre marele sculptor Constantin Brâncuși? Talentul său, neprelucrat, fără învățătură, nu s-ar fi dezvoltat, pierzându-se pentru totdeauna. Fără susținerea financiară și fără încrederea industriașului care l-a îndrumat înspre școală, marele sculptor ar fi rămas un necunoscut și potențialul său nu s-ar fi dezvoltat niciodată. Talentul fără învățătură, fără muncă, fără efort e ca o sămânță care nu va încolți niciodată.
Vremurile nu s-au schimbat foarte mult atunci când e vorba de lucrurile esențiale. E o iluzie faptul că se obțin lucruri de valoare, durabile, fără muncă, fără școală, fără efort. Nu sunt plăcute nici munca, nici școala, nici efortul. Dar ajută la obținerea de lucruri care te vor însoți toată viața. „Șmecheria” are picioare scurte. „Celebritatea” durează doar cinci minute. În aceste nisipuri mișcătoare se pierd mulți copii și adolescenți, lipsiți de îndrumare, de modele și de susținere.
Nu suntem o țară atât de săracă pe cât se dorește să credem. Și există, în această țară, oameni cu posibilități care, dacă ar fi doar puțin atenți, ar putea descoperi copii talentați care, fără ajutor, se pierd în vârtejul vieții, fără șansa de a-și împlini destinul. Din păcate, din partea statului nu se întrevede nici un ajutor, dar poate, mai există în România un Mecena care să îl descopere și să îl ajute să crească pe următorul Brâncuși.