Unde sunt zăpezile de altădată?

Iernile grele buzoiene ale anilor ‘60

Adevărul gol- goluț este că odinioară cele patru anotimpuri ( primăvară, vară, toamnă, iarnă ), erau foarte bine conturate, fenomenele naturale, ploi, zăpezi, călduri, geruri se petreceau în fiecare an cu o precizie aproape matematică.

Spre deosebire de timpurile mai vechi, în zilele noastre încet, încet dar sigur, avem două anotimpuri, unul cald și altul rece, fenomenele naturale nu se mai petrec cu intensitățile cunoscute și se pare că totul s-a dat peste cap, clima a luat-o razna.

Pentru că suntem în anotimpul calendaristic iarnă, îmi amintesc cu nostalgie cât de mult mă bucuram de sosirea anotimpului “ alb “ în copilaria mea buzoiană.

Ningea uneori zile întregi, cu fulgi de nea mari, pufoși. Se așternea un strat gros de zăpadă, perfect curată.

Trebuia să facem pârtii pentru a putea ieși din curți ca să mergem noi copiii la școală, părinții la serviciu, la cumpărături.

Era frig bocnă, zăpada scârțâia sub talpa ghetelor sau a bocancilor.

Eram bine îmbrăcați, cu ghete, bocanci, șosete tricotate din lână, pantaloni pană sau bufanți, pulovere groase de lână, canadiene cu mesadă sau paltoane, fulare, căciuli, mănuși.

Nu ne era frig, eram îmbujorați la față de la aerul rece, mâinile ni se înroșeau de la zăpada din care făceam bulgări, ne jucam, eram sănătoși, eram fericiți.

Făceam oameni imenși de zapadă, ne dădeam cu sania, patinam, ne bulgăream.

În oraș, săniile mari trase de caiii mânați cu dibăcie de vizitii, “ muscali “, încotoșmănați cu mantăi, șube, ce le ajungeau până la talpa bocancului, luau locul trăsurilor din celelalte anotimpuri.

Nu trebuia să mergem la munte pentru zăpadă, pentru săniuș. Aveam zăpada acasă, din plin.

Ne bucuram că puteam avea și noi în timpul sărbătorilor de iarnă și numai atunci, portocale, mandarine, banane, smochine și curmale.

Aveam însă în anotimpul rece mâncărurile noastre minunate din moși- strămoși, carne la garniță, jumări, șorici, caltaboși, tobă, cârnați, chiftele, piftie, ciorbă de perișoare, sarmale, friptură, murături, cozonac…

Și fructele românești, struguri, pere, mere, nuci, gutui.

Mama făcea toamna sucuri și fel de fel de compoturi, dulcețuri pentru a avea întreaga iarnă. Un suc delicios și plin de vitamina C, era sucul de cătină, cătină pe care o culegeam de pe terenurile sărăturoase din zona Vulcanilor Noroioși de la Berca. Compoturile se făceau din vișine, cireșe, pere ori struguri albi, caise.

Dulcețurile preferate erau de cireșe amare, caise umplute cu miejii sâmburilor de caise. Un loc aparte îl ocupau șerbeturile.

Regina dulcețurilor era pentru mine dulceața de nuci verzi și cea de cireșe negre.

Părinții și oamenii “ mari “ beau țuică de prune, vin alb, roșu sau profir.

Împodobeam frumos “ pomul de iarnă “ nu aveam voie să spunem pom de Crăciun, cu globuri, beteală, artificii, lumânări.

Sub pom, se așezau micile cadouri, dulciurile.

Nea Petrică poștașul, ne aducea felicitările de sărbători de la prieteni, rude, colegi.

Astazi, locul lui nea Petrică l-a luat Whats App-ul, e-mailul, sms-ul. Scrisoarea, felicitarea, vederea, cartea poștală au dispărut.

Doar la muzee sau în expoziții  mai putem vedea aceste trimiteri poștale.

Se folosește poșta electronică.

Nici convorbirile telefonice între rude, prieteni nu mai sunt la modă, se preferă mesajele electronice.

Gabriel Burlacu